
Ingrediente blat:
- 200g unt (65% grăsime)
- 230g zahăr
- 4 albușuri
- 140ml lapte
- 260g făină
- 2 lingurițe praf de copt
- 1 linguriță esență de vanilie
Ingrediente glazură:
- 100g ciocolată albă
- 15g unt
- 150ml frișcă lichidă
- 100g lapte condensat (îndulcit)
- 150g gem de zmeură fără sâmburi
Decor:
- 150-200g nucă de cocos
- gem de zmeură (opțional)
Mod de preparare:
- Într-un bol încăpător mixăm cu ajutorul unui mixer untul moale, zahărul și esența de vanilie pentru 3-4 minute.
- Adăugăm albușurile unul câte unul. Compoziția rezultată trebuie să fie una spumoasă.
- Mai departe, punem făina cu praful de copt, amestecăm și turnăm treptat laptele. Avem grijă să nu se formeze cocoloașe.
- Turnăm aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și introducem în cuptorul preîncălzit la 200° C pentru aproximativ 40 de minute.
- Cât timp se coace blatul ne ocupăm de glazură. Punem la foc mic o crăticioară în care am adăugat frișca, ciocolata bucățele și untul. Amestecăm constant până se topește totul.
- După, o luăm de pe foc, adăugăm laptele condensat și gemul. Amestecăm până totul devine omogen și de culoare roz.
- Blatul copt și răcit îl tăiem în dreptunghiuri/pătrate mici. Cufundăm fiecare bucată în glazură, ”scuturăm” excesul și tăvălim în nuca de cocos.
- Pentru servire, punem într-o farfurie mică o bucată de prăjitură și o linguriță de gem.
Spor la gătit!


